Care este povestea tăiţeilor chinezeşti şi a preparatului japonez Sushi?

Tăiţeii chinezeşti 

Noodles, Fideaua sau Tăiţeii este un preparat specific bucătăriei chinezeşti. În 2005, arheologii au găsit un castron de lut vechi de 4.000 ani, şi care conţinea tăiţei, transmitea atunci National Geographic. 

O carte de reţete veche de două milenii, datată de pe vremea dinastiei Han, menţionează acest preparat delicios, pe când pastele italieneşti au fost inventate în secolul 1, în Imperiul Roman, dar sub forma unor foiţe de aluat prăjit. 

Tăiţeii erau preparaţi din făină de grâu, făină de orez, fie din amidon de fasole mung. Tăiţeii din  grâu erau consumaţi în nordul Chinei , iar tăiţeii din orez erau mai tipici sudului Chinei. Ouăle puteau fiadăugate la tăiţeii din făină de grâu pentru a le da o culoare sau o aromă diferită. Tăiţeii din grâu erau numiţi drept torturi de supă aşa cum a explicat cărturarul din dinastia Song, Huáng Cháo Yīng, în  lucrarea  "O discuţie mixtă şi  încântătoare pe diverse subiecte academice".

Potrivit publicaţiei The Atlantic, primii tăiţei chinezeşti nu arătau ca cei de azi, ci erau fire de aluat de pâine şi aruncaţi înt apă clocotită. Acest tip de tăiţei, numit mian pian, încă se mai consumă în China.

În timpul dinastiei Song (960–1279), magazinele cu tăiţei erau foarte populare în oraşeşe chinezeşti ca Hangzhou, Chang'an şi Kaifeng, care erau cele mai mari centre urbane pe durata evului mediu întunecat. Erau deschise toată noaptea. 

Tăiţeii au ajuns să fie răspândiţi şi consumaţi în Japonia, Coreea, Filipine şi Vietnam.  

Preparatul chinezesc a ajuns să fie comercializat în America la finalul secolului 19 după ce a fost deschis în anul 1849, în San Francisco, primul restaurant chinezesc, cunoscut drept Canton Restaurant. 

Tăiţeii pot fi consumaţi cu legume fierte sau într-o supă cu pui. Pentru a experimenta autenticitatea orientală a preparatului, trebuie consumaţi cu beţişoare din bambus. 

Sushi 

Istoria acestui preparat japonez este mai complicată. 

Prototipul acestui preparat, narezushi, a apărut în Baiyue, sudul Chinei de azi, fiind preparat din peşte lacto-fermentat, presărat cu sare şi combinat cu orez. În Japonia, cultivarea orezului pe câmp umed a apărut în perioada Yayoi (secolele 3 î.Hr. - 3 d.Hr.).

Peştele sărat era păstrat în orezul fermentat cu oţet şi sare, timp de câteva luni. 

Abia în perioada Edo (1603-1868) a apărut sushi-ul aşa cum îl cunoaştem, în forma ruloului de orez cu  peşte proaspăt, alge de mare  şi oţet.

Bucătarul Hanaya Yohei (1799-1858) a fost cel care a perfecţionat tehnica preparării sushi-ului, adăugând file de somon. Preparatul era cunoscut atunci ca Edomae-nigiri-zushi.

Preparatul a fost servit în America din 1966, când în Los Angeles a fost deschis primul restaurant japonez, Kawafuku. 

  Primul restaurant chinezesc cunoscut din America, Canton Restaurant, a fost deschis în San Francisco în 1849.